CÂINII, CAII ȘI COPACII.

0 comments

Posted on 28th mai 2011 by Buda Bujor in Uncategorized



Când s-au schimbat la noi orânduirile, guvernanții înscăunați s-au năpustit asupra câinilor. Parcă câinii ar fi fost soluția salvatoare de la foamete și sărăcie. Îmi amintesc, locuiam la Pecica, era prin 1950, când primăria comunistă a dat ordin să se reducă numărul câinilor, care consumă, ziceau ei, din hrana poporului. Deci, câinii trebuiau aduși la primărie, predați autorităților. A fost jale la Pecica. Mai târziu, în orașe, urmarea demolărilor și a concentrării populației în blocuri, au rămas  câinii din fostele gospodării, de capul lor, părăsiți, din care s-au prăsit haitele câinilor comunitari de mai târziu.

Imediat după 2000 a început prigoana câinilor, cu sălbăticie, primitivism, cu cruzime, am văzut scene de neprivit, groaznice. Câinelui –  prietenul omului – i  s-a hărăzit o soartă nemeritată. Chinuitul câinilor a devenit o regulă, deunăzi au fost omorâți 200 și băgați în saci,  aliniați în curtea instituției ce trebuia să-i ocrotească.

Caii. După colectivizare , când s-a început sistemul (agri)-culturii  colhoznice, în Pecica , (ca pretutindeni în RPR), s-a dat ordin din primărie pentru predarea cailor. Se considera că aceștia consumă din abundenta recoltă comunistă; mănâncă nemeritat. Până în 1945 n-am văzut cal prăpădit, neîngrijit, țăranii din Pecica își iubeau caii, se făleau cu caii lor; ce căruțe, ce cai , adevărate forțe ale naturii. A dispărut treptat dragostea pentru cai, tot mai des vedem gloabe înhămate la niște batjocuri de căruțe, lădoaie, cu cauciucuri de camion. Apoi au dispărut adevărații căruțași, uni își amintesc de ștrafurile cu doi cai ce cărau mărfuri prin oraș și coșuri de la Gara Electrică. Atât a decăzut cultul cailor, că nimeni nu-i mai ține decât pentru „fală” , scoși în sărbătoare. Caii au devenit povara satelor, astăzi, când statisticile spun că 45% din pământ nu este lucrat.  În schimb sunt văzuți prin orașe , costelivi, ca vai de mama lor, tractând lăzi pe roți pline cu fier vechi.

Astăzi caii sunt bătuți cu parul, cu coada lopeții, „zbic” din piele  cu ciucure din lână, colorat, nu mai există; în loc de piele s-a legat sârmă. Săracii cai!  În Deltă au fost lăsați slobozi, fără stăpâni, de capul lor. Astăzi , ați văzut la TV, s-au sălbăticit. Iar ca să se răzbune pe aceste nobile animale, oamenii – neoameni, au prins caii să-i vândă la abatoare. Oameni ce n-au privit în ochii cailor, și n-au văzut blândețea și seninătatea animalului, ce-și iubea stăpânul. Cu caii s-a petrecut o fărădelege, la fel ca și cu căinii. Pacat!

Copacii. De la bunicul meu știu că, atunci când ai luat ultimul măr din pomul tău, să-i vorbești și să-i mulțumești: – „Mare mulțămită pentru rodul tău”!

Ați fost recent spre Oradea? Pe marginea drumului în reconstrucție , în zona intersecției cu drumul spre Sântana, duzii, stejarii, copaci la rând, sunt schilodiți cu crengile smulse, arată ca după bombardament, groaznic.   O altă fărădelege. Dacă nu mai sunt necesari, legile nu mai permit copaci în imediata vecinătate a șoselei, tăiații domnilor, nu-i chinuiți. Ați făcut un spectacol de groază. – Mare mulțămită pentru umbra voastră!

Oare acum este rândul copacilor să fie chinuiți?

Bujor Buda

SONET

0 comments

Posted on 18th mai 2011 by Buda Bujor in Uncategorized

OARE CU CE ?

În fiecare zi lelea Catrina,
Când merge-n grajd să dea mălai la curci,
Pieziș și-aruncă ochii prin uluci,
Cu pizmă ucigașă la vecina

XXX

Ce umblă-n miez de noapte pe sub nuci,
Când satu-și rupe-n trup trudit hodina,
Să-și răcorească-n iarba umedă pricina
C-un hăndrălău venit de prin năluci.

XXX
Turnând venin odată-i zice: -„Știi tu soră
Ce clevetesc lelițele la horă?
-Că omul tău te-nșală” . –O! Știu bre

XXX

Cunosc și amănunte, și nu un oarece.
Că știu cu cine, știu și unde, la ce oră…
Dar nu mă dumiresc deloc, oare cu ce?
Costache R. Ilie.

Sonet

0 comments

Posted on 5th mai 2011 by Buda Bujor in Uncategorized

REPULS

Cu mâinile atârnânde, bătrân și ramolit și-aproape orb,

rugă,intrând târșit într-o vespasiană

pe-un tânăr ce ieșea: -„Copile, fă-ți pomană

Și-ajută-mă și scoate-o și ține-o , s-o rezolv”

Acesta cumsecade-l desface la pulpană,

Descheie nasturii , scoate cu greu obiectul moale

Să lase-n șuvoire lichid călduț în sorb,

Că moșu-n presiune, a și dat cep la vană.

Și după ce truditul și-a rezolvat problema,

Că mai-mai să se ude pe el, era săracu’,

Atuncea altruistul, abia atacă tema:

-„Aveți ceva la dește? O fi paralizie? Ați dat de vreo belea?”

-„De unde dragul tatii? Sunt tun. N-am nici pe dracu’

Dar mi-i așa o scârbă, să pun mâna pe ea!

Costache R. Ilie

În URSS

0 comments

Posted on 21st aprilie 2011 by Buda Bujor in Uncategorized

Ce credea cainele lui Pavlov despre stapanul lui:
- Uite, domnule, ce reflex conditionat are mosu’ asta…. cand se aprinde becul, imi aduce de mancare…!

cATREN ROMANTIC

0 comments

Posted on 5th aprilie 2011 by Buda Bujor in Uncategorized

 

 

 

  El o săruta suav pe buze,

  Pe cum fac mai toţi ştrengarii,

  Ea strânse uşor din pulpe

  Şi …îi sparse ochelarii.

                   Din folclorul internetist.

Feriţi-vă de Bibi

1 comment

Posted on 6th februarie 2011 by Buda Bujor in Uncategorized

FERIŢI-VĂ DE BIBI.

Cine-i BIBI? Bibi este colegul nostru, îl ştiţi cu toţi. Este cel ce apare, din senin, cu echipament de război, camuflaj, rucsac, sacoşa cu aparatele, pălărie de umblător prin junglă, probabil şi o macetă, o maschează de nu se vede, mai are şi… etc.
Spuneam, apare de unde nu te aştepţi, şi mai ales când nu –l aştepţi. Atunci , este bine să nu-l vezi, fereşte-te, treci pe roşu, priveşte într-o vitrină cu atenţie, fluieră privind stelele, fă ceva, salvează-te, fugi. Ce să vă mai spun? Are ceva provocator în el, carismă , ceva ce te împinge spre prăpastia prostiei, un fel de detector de excentricitate. Este suficient să-l vezi cu aparatul de filmat, pe loc te transformi într-o victimă debitoare de tâmpenii, vine spre tine fără expresie, lin, ca un vânător de păsărici. E clar, fiecare om are o păsărică, pe care şi-o ascunde într-un cotlon de minte, şi se controlează să n-o scape. Sunt oameni care au două păsărici, alţi, şi sunt mulţi, au o colivie întreagă. Bibi poate să-ţi deschidă uşiţa coliviei, şi gata eşti, le-ai scăpat. Lumea le vede, le aude şi te compătimeşte. Dar să vedeţi ce păţii.
Clar, pe mine nu mă iubeşte Dumnezeu. Deunăzi, într-un loc sfânt, unde vine lumea să se reculeagă, tot acolo, marţea, la Sf.Anton, aduce fiecare câte o franzelă săracilor. Acolo, în aglomeraţie, în furnicarul de oameni ce se mişca în toate sensurile, îmi apare în faţă Bibi, cu aparatul la ochi, gata de tragere şi mă fixează. Eram în faţa Catedralei Catolice, în centru centrului. N-am avut scăpare, nu-l văzui decât când, era să ne ciocnim. Eu visam mergând şi în cap păsărica îmi povestea despre staţiunea Karlovy-Vary, de unde un prieten , binevoitor, mi-a trimis pe mail vederi. Unii când se gândesc la ceva, vorbesc în ei, alţi vorbesc cu voce tare, vorbesc singuri. Când l-am văzut, pe loc păsărica a deschis colivia, iar eu am continuat să mă gândesc cu voce tare. Şi uite cum m-a prins Bibi, nefericitul de mine, vorbind cu voce tare, singur. –„Cum este posibil ca în acel splendid oraş, să aibă faţadele perfecte şi mai ales fără aparate de condiţionare”….Eu vorbeam în continuare şi Bibi umplea caseta. Netam-nesam, Karlovy-Vary, nu m-a întrebat nimeni, nu mă asculta nimeni, ca pe nebunul satului, venit la biserică pentru pomană. Era marţi si se primea franzela. La montaj a mai adăugat panglici, sclipici şi o recuzită ce să tenteze păsăricile. Toate păsăricile mele au zburat şi le-a ademenit Bibi în Sony. A ieşit o emisiune ce a făcut valuri. _” Domnu Buda, când aţi fost în Karlovy-Vary? Mă opreau să mă întrebe oamenii. Nici acolo nu aţi avut linişte, v-au obsedat aparatele de condiţionare”. Povestea-i lungă, mail, Canada, un prieten, am scurtat-o. „- Da, am fost, ieri am sosit acasă!.
Dacă n-am apucat să mă feresc….
Buji

Koni-kiva HONDA

1 comment

Posted on 24th iunie 2010 by Buda Bujor in Uncategorized

Koni-kiva   HONDA.

Şi a venit vremea când scoica s-a desfăcut singură să-şi arate  perlele.

Un om curajos şi plin de idei, angajat într-o cursă spre mai binele  lui şi nu numai, a urcat într-un ritm ameţitor treaptă cu treaptă, şi urcă mereu.  L-am întrebat pe Emil , cel pe care-l ştiu de prin anii ’70, cum a atacat şi reuşit să  cucerească încă un domeniu , unul dintre cele mai mondene ale vremurilor ,  acolo unde se înfruntă realizările oamenilor la confluenţa actualităţii ştiinţei şi tehnicii.? La urma urmelor. nu rachetele, nici vapoarele, nici tancurile, şi nici cine ştie ce nokie, nici domeniul sofisticat al electronicii , nu pot stârni mândrie, invidii şi adrenalină , ce să se poată compara cu automobilul. Acesta,  devenit banal,  se întâlneşte pretutindeni, într-o parcare ori la rigola bulevardului , iar  invidioşii îşi întorc capetele lăudându-le, admirându-le  cu guşa plină de amarul invidiei.

HONDA poate defini personalitatea şi rangul proprietarului diferit de mărcile mari şi consacrate ale Europei. N-a coborât să nu-şi păteze rangul şi carisma., şi nu este legată, neapărat, de averi opulente.

Perlele de care vorbeam , etalate în expoziţia inaugurală , ca într-o scoică fermecată,  strălucitoare toate şi diferite între ele, precum vedetele  vremii, întâi uimesc , apoi atrag,  apoi îndeamnă să le mângâi, apoi îţi şoptesc o declaraţie de amor, la care multe inimi simţitoare nu pot rezista. Văzându-le, oamenii, indiferent de maşinile pe care le stăpânesc, le încolţesc în suflet gânduri de infidelitate; cum să facă  să aibă o HONDĂ, şi  într-o sarabandă de posibilităţi, pe care dorinţa le alimentează, încep să plănuiască….

A fost la inaugurare lume, câte frunză şi iarbă, o sărbătoare de rangul  4 F   -  F. F. F. F.  adică, FAST, FARMEC, FEMEI FRUMOASE  -,.

Uimit mi-am zis că cine nu-i prezent, nici nu există.

Au întâlnit acolo trei personalităţi , fiecare încercând sentimente diferite. Întâiul GIURGIU, cel cu multe decenii în spate, avea ochii în lacrimi, privea şi nu-i venea să creadă. A fost acolo al doilea GIURGIU, cel cu visul împlinit, ce-mi explica referitor la întrebarea ce i-am adresat-o :, – Mie mi-a reuşit totul, mai ales acolo unde nu m-am priceput! Ei cum? Mă întrebam eu, apoi rapid mi-am amintit de domeniile atât de diferite, ce-i poartă pe firmă paternitatea. Oare aşa să fie?  Să se fi  întâlnit norocul,  curajul şi oportunitatea?       

A fost prezent al treilea GIURGIU ,  parcă copleşi de responsabilitatea ce a primit-o în dar de la cel de al doilea GIURGIU.  Au cuvântat mulţi dintre cei prezentă, dar am reţinut o  idee  cu care încheia  acesta  cuvântul inaugural:

- Nu trebuie să fim mai buni ca ceilalţi, noi trebuie să fim diferiţi!

 Şi iată cum arădenii au pătruns în familia  HONDA, un domeniu al şogunilor din poveste..

                                                          Buji al vostru.

B-TON a susţinut un concert beton

0 comments

Posted on 5th iunie 2010 by Buda Bujor in Uncategorized

B-TON a susţinut un concert beton.

Impresiile unui vetust.

Nimic altceva, nici măcar curiozitatea nu m-a îndemnat să mă aflu printre fanii lui Fly Ştuhuleţ, ( nume de pasăre nocturnă), duminică noaptea, la mai mult ca decentul club Flex. L-am mai văzut pe Fly şi n-a străpuns sonor, într-o curte-hrubă de la Muzeu, demult, pe vremea eclipsei.

LA FLEX

Şi totuşi, cu inima „între dinţi” şi între două rafale de ploaie, la Flex am fost. Sosit devreme am coborât într-un subsol amenajat în genul clasă cu bănci, schele , maşini infernale din filmul  serial cu  Nikita, trape, praguri, obscuritate, lumini misterioase, lupe rotitoare ce aruncau fulgere, un amestec de întuneric şi obscuritate, un cearceaf pe rol de cortină, minuni, mistere, figuri bizare. Mişunau umbrele, se prelingeau pe lângă mine cei de-ai casei, o chelneriţă brunetă cox, cu buzele abia tremurate m-a întrebat despre dorinţele mele. –„Ceva fără zahăr, pentru diabetici… –Nu avem, rosti „ la brunet” cu o nuanţă a vocii şi o mimică specială, dulce; cred că dacă-mi oferea şi cianură o luam fără să clipesc. Şi totuşi,  o apă cu lămâie s-a găsit pentru mine, plata pe loc, după obiceiul casei. Am găsit masa (banca) rezervată pentru INFO şi m-am aşezat ca un şcolar silitor. La ora aceia toată lumea mi se părea blajină, calmă, un fel de linişte  dinaintea furtunii.

Întrare abruptă, scări multe direct din stradă, pe care au început să se rostogolească obişnuiţii casei. Se apropia ora fatală. Obişnuiţii localului, stâlpii, de care mi-am dat seama după exclamaţiile la contactul vizual cu ceilalţi au ocupat locuri strategice. Tineri deosebiţi, cu personalitate, numai unul şi unul, băieţi şi fete, au început să populeze băncile clasei din subsolul antiatomic. Fetele apăreau, parcă preocupate de afaceri importante, cu nişte sacoşe doldora atârnate pe umăr, şi alură de superstaruri. Priveau ţintă, scrutau sala până-l găseau pe EL, apoi se linişteau. În aer plutea misterul, surpriza, pericolul unui bombardament cu mega-beli.

Vă voi descrie impresii inedite percepute de mine, cel ce faţă de cei de…faţă, nu eram doar ca un tată, eram  ditamai bunicul aventurier, amator de senzaţii tari, în carne şi oase cu dureri latente provocate de meteorologul de serviciu.

PERSONALITĂŢI.

Lângă mine s-au alinat oamenii de bază ai INFO-ului. Călin numai zâmbet, fixa mândrele peste capetele tuturor. Secretara noastră ,discretă, frumuseţea blondă de la etaj, cuminţenia întruchipată scruta împrejurimile. În faţă şi în dreapta două fete, frumoase şi ele, brunete de-a-devăratelea, una cu gardă personală, un băiat liniştit şi ispititor de frumos, avea o construcţie a braţelor şi muşchi, suficienţi pentru două persoane. Cealaltă, la care întâi se remarcau buzele senzuale, conturate, apoi ochii, iar dacă coborai privirea, nu se poate să nu se acaţe în proeminenţele  bustului. Părul legat în sus, elibera gâtul privirilor şi plăcerilor nemărturisite. Pe amândouă le ştiam de prin preria  mass-mediei arădene.

Chelneriţa şi amatorii cărau la beri în flux continuu. Consumul direct din gura sticlei nu părea ceva anormal. Iar eu,…eu, cu apa cu lămâie. Mi-a încolţit un gând. Când plec de aici, primul lucru ce-l fac , o să dau foc maşinii, prea mă ţine la respect, îmi ploua în gură după un strop de bere.

A apărut STARUL FLY. În hainele obişnuite, părul negru, plete în vânt, arunca zâmbete în dreapta şi stânga. Ce zâmbet are PLY…sclipitor, cu o dantură perfectă de fiară. N-a lipsit nici lanţul atârnat de curea şi ajuns la genunchi, probabil pentru brişcă. Sic! Culori de camuflaj.

Berea ridica tensiunea, personalităţile marcante aplaudau şi strigau lozinci mobilizatoare.

Aparate de fotografiat, cu zecile aruncau fulgere.

Am remarcat un bărbat cât un munte, tuns, cu un aparat foto uriaş, (ca şi stăpânul), ce o vreme a mitraliat la întâmplare prin sală. Era întru-n grup, toţi în negru, el, fiind cel mai mare. Un ciudat inel îi marca urechea stângă. Când aplauda ridica braţele cu o anvergură uriaşă şi lovea palmele cu o forţă extraordinară, parcă trăgea cu tunul. Fiecare în crizele de paroxism se manifestă într-un fel, el, şi-a pus în palma stângă un teanc de bancnote şi s-a apucat să le „felieze” către Flay, ca-n nunţile galante. Nu m-a mirat nimic la el, totul apărea normal, dar, mă întrebam cum o fi stat el, cu capul aproape lipit de boxa cu difuzoare,  din care se revărsau sunetele cu intensitatea canonadei tunurilor la cucerirea Berlinului în ’45. Mie mi-au intrat în rezonanţă cu ritmul muzicii toate încheieturile, cuşca toracică. În frunte simţeam un şurub se rotea mereu.

Concertul curgea ca Niagara. În faţa scenei s-au adunat starurile ce vibrau la unison, o masă de oameni ce oftau, strigau, iubeau şi se mişcau sincron. Idolul nostru ,Fly cânta şi dirija cu convingere şi competenţă. Ce articulaţie are omul nostru în vertebrele gâtului? Iată o problemă ce mă frământă şi astăzi, parcă un drac îi mişca ritmic capul atârnat doar în pielea gâtului. Efect extraordinar, alterna sclipirea dinţilor în lumini de laser, cu o claie de păr negru ce acoperea ritmic totul. Văzându-l am început să dau şi eu din cap, am intrat în rezonanţă. Azi nu mai am spondiloză! Mare eşti TU ,FLY!

Un tip din apropierea mea dansa cuprins de frenezie, mişcându-se în toate direcţiile fără a păşi, parcă prin alunecare. Ce paşi o fi făcând? Aveam senzaţia că alunecă pe o placă incandescentă. Fantastic. Am mai văzut dans asemănător la Ansamblul Sovietic „IGOR MOISEEV” prin anii ’70.Entuziasmant. Ce antrenantă este muzica lui Fly.

Din când în când , omul uriaş se ridica şi cu braţele desfăcute cu deschidere fantastică, trăgea salve  bătând palmele. Când nu aplauda era cu o ureche lipită de dulapul cu difuzoare. Mie, aflat la distanţă de dulapul în cauză, îmi vibrau coastele.

La un moment dat au apărut şogunii, specialiştii cu aparatele de filmat şi de fotografiat. Primul pe care l-am simţit, după valurile ce le-a iscat, a fost Ioan Virag, înţeleptul grupei INFO, GURU, posesorului unui aparat foto, jenant de voluminos şi evoluat, o tulumbă pentru zoom mecanic ce-ţi scoate în relief şi părul din nas. A imortalizat scene teribile, l-am văzut făcând CLICK în ochiul vârtejului. Marius, a apărut incognito, fără sculă, şi mai ales fără domnişoara care l-a făcut celebru. Ori cât m-aş fi mirat, era singur, EL, fala studioului.  Raimond, cred, singurul în interes de serviciu, şi-a făcut reportajul obişnuit, de rutină, filmând şi panoramând. Pentru scenele picante lua poziţii, dintre cele mai contorsionate. A şi avut ce filma, actorii manifestându-se fără restricţii.

Fantastic, muzica lui Fly a avut armonie, a cântat şi vals.

Berile veneau şi veneau. De undeva , de la pultul adăpostului antiatomic se serveau păhărele cu ţuică.

A apărut şi Bibi. A venit de undeva de pe front. Era echipat în camunflaj, cu rucsac, glugă, grenade, marmidă şi bidon agăţate la centură, bocanci montani cu ţinte ca măselele, şi aparatul purtat precum un kalaşnicov. A filmat de sus, de jos, , de sus în sus, de jos în sus, de sus în jos, lateral, circular, totul în cea mai mare viteză, din mers ca cei din marina militară în jungla Vietnamului. Pe mine m-a filmat la 2 cm de pupilă. Când Bibi spune: -Mi-a plăcut cum ai ieşit -, înseamnă să nu fii printre cei din familie când se dă pe sticlă, caută-ţi  de lucru în oraş, fugi de acasă. A dispărut prin mulţime, probabil a plecat spre alte locuri mai întunecoase.

Mă uitam la braţele mele, plăpânde, subţiri, cine m-a pus să vin cu mânecă scurtă. Ceilalţi să fi observat diferenţa între grosimea braţele mele şi ale celorlalţi ? , care, cu cât erau mai pline de muşchi, cu atât erau cămăşile mai fără mâneci. Am constatat că a purta braţele goale în funcţie de cantitatea muşchilor este o veritabilă modă. Tatuajele, ce să zic? Nu prea erau la suprafaţă.  

Un şurub pe care-l simţeam în frunte se rotea mereu. La limita de suportabilitate, cam după vreo 8 melodii, fie ce o fi, eu plec. Vă imaginaţi ce era dacă şi prin gâtul meu ar fi curs torente de bere, măcar ca la fetele din jurul meu. Eram alt om şi nu plecam acasă. Nu aveam nici blestematul acela de şurub. Deci, după o sumară ceremonie de plecare, am plecat. ADIO, dar voi mai reveni!

                           Buji din gaşca INFO

PĂDUCHII ŞI CĂPUŞELE

0 comments

Posted on 26th mai 2010 by Buda Bujor in Uncategorized

PĂDUCHII ŞI CĂPUŞELE.

Am stropit deunăzi cei câţiva pomi pe care-i am în curtea casei. În intervalul dintre două serii de ploi, le-am examinat loazele tinere şi în interiorul frunzelor răsucite, ca ţigareta, mişunau păduchii verzi. Trandafirii erau năpădiţi de –mană- şi de acarieni. Mana , o denumire dată , aşa, arbitrar, petelor gri de pe frunze, un fel  de  „Boala lui Calache „ a frunzelor de trandafiri şi a celor de viţă de vie. Ori cum nu pricep ce-i mana şi nici ce-i Boala lui Calache.  Dar, de când este lumea , această lume obscură, ascunsă sub frunze, suge din seva crenguţei ce-i poartă.

Toţi aceşti paraziţi îşi au antidotul, o industrie chimică şi zeci de laboratoare au muncit din greu să găsească leacul potrivit să-i stârpească.

    Pomii mei şi  trandafiri eram obligat să-i tratez, să-i ocrotesc, exact din momentul când i-am plantat ori semănat la mine în curte. Obligaţie revenită, fără pardon, după Legea lui ANTOINE DE SAINT-EXUPERY care m-a cucerit din primul moment când am aflat-o.

   Şi atunci, aleşii noştri, politicienii, pe care , acolo, într-o cabină de vot i-am preferat, nu au nici o obligaţie? Tocmai ei s-au transformat în acarieni, mană, păduchi verzi , ţestoşi şi lânoşi, pe care, iată, n-are cine să-i stârpească. Ca în lumea păduchilor verzi, în jurul lor mişună o altă lume ce le suge sucurile, furnicile, toţi consumând din seva trandafirului ce-i poartă. 

Ei bine, cu asemenea gânduri am stropit în duşmănie căpuşee, la toţi pomii şi trandafirii. S-a făcut linişte. Iar am controlat şi fauna paraziţilor a dispărut.

Le-am aplicat reţeta primită de la un amic :D NA 50% , ANI 25 % , GARDA 25 %

                                  Bujor Buda

VETA – ANGI

3 comments

Posted on 15th mai 2010 by Buda Bujor in Uncategorized

ANGI,

Măi ce noroc are omul acesta!!!!! Cristi Rumy. Are o nevastă de milioane. Dar…dacă joacă teatru şi acasă? Hâââââââ!

Adică ce vreau să zic. Mergeţi la ori ce piesă care o are în distribuţie pe ANGI. Succes garantat. Aseară la repetiţia generală cu public,  O NOAPTE FURTUNOASĂ, am văzut-o, iar, pe Angi. O altă Angi, de fiecare dată alta, de te face să o uiţi pe ultima, (Mona) ce-mi ţinea companie, în gând, de o bună bucată de vreme. Acum a fost Veta lu’ Jupân Dumitrache. O Vetă ce arde pe jăraticul amorului, sclava instinctelor primare, dar care…faţă-n – faţă cu Rică, disperatul rătăcit, era gata –gata. Ea, Veta, a ridicat o banală cadă de baie la rangul de –altar – şi centrul palpitant al evenimentelor. Desigur şi viziunea regizorului , dar fără Veta noastră, mai bine să mă opresc şi să visez în continuare. Asemenea drame de mahala, din Ţara Miticilor, şi-a găsit în Angi, la Arad, o eroină sadea.

         Devenit un „fan ANGI” , semnează Buji al vostru.

PS. Ce faine replici în ecou, cu priviri fixe şi ţintite nicăieri. Ce idee!